Am auzit deseori la parintii copiilor care au doi ani sau un pic peste doi ani afirmatii de genul : “e foarte incapatanat”, “nu ne mai intelegem”, “e totul un nu”, “vrea numai ca el” si lista poate continua in acelasi registru.
Ce spun mereu parintilor este ca, in jurul varstei de doi ani, copiii trec printr-o criza – criza afirmarii de sine.
Sa o luam pe rand:
O criza e un moment de schimbare. Se refera la aparitia unei situatii in care trebuie să faci o schimbare bruscă. Cam ca acum :). O criza e o amenintare, dar poate fi si o oportunitate.
Celelalte crize prin care trece copilul pana la varsta aceasta sunt: nasterea, hranirea cu alte alimente decat laptele matern si momentul in care incepe sa mearga de-a busilea, sa se indeparteze de mama si sa miste/mute obiecte.
Criza afirmarii de sine apare in jurul varstei de 2 ani – “ma afirm pe mine insumi în fata lumii, eu sunt eu separat de altii.” In psihologia traditionala se mai numeste si criza opozitionistă. Sunt doua lucruri de stiut despre criza asta: incepe cand copilul zice nu si se refera la propria persoana folosind pronumele personal “eu”. De asemenea, intre 2 și 3 ani se dezvolta vointa, iar “nu” este o mare parte din dezvoltarea vointei, nu inseamnă neaparat nu, ci doar că are puterea de a se afirma pe sine ( sau contravointa despre care explic mai jos). Copilul impinge limitele si are nevoie de un adult care sa “tina” aceste limite cu blandete, fermitate, intelepciune si consecventa. Nu ajungeti in certuri, evitati să ii puneti întrebari la care raspunsurile pot fi da sau nu, oferiti-i opțiuni. Acesta este un moment în care ei încearca sa înteleaga cine sunt si nu le iese mereu, uneori vor fi tratati ca cine sunt si alteori vor să fie tratati ca bebelusi.
Asa ca pe langa afirmarea de sine si vointa, avem si contravointa. Sunt cele doua fete ale aceleiasi monede.
Criza afirmarii de sine si vointa sunt concepte pe care le-am intalnit in pedagogia Montessori, iar contravointa e un concept din scrierile dr.-lui Gordon Neufeld si ale lui Gabor Mate. Ei remarca urmatoarele: contravointa apare la copilul mic pentru a sustine procesul de individuatie si in spatele acestui “zid de nu-uri” copilul invata despre sine, fara sa fie coplesit de vointa mult mai puternica a parintelui. Tot la ei gasim comparata contravointa cu un gard mic pus in jurul unei portiuni cu gazon proaspat plantat, pentru a-l proteja. Radacinile acestui gazon sunt atat de fragile, incat orice miscare usoara in pamantul in care ele incearca sa se prinda , le poate face sa se rupa sau sa se dezradacineze. Prin aceste nu-uri copilul isi apara cresterea pe care a inceput-o in acest proces de individuatie si o va apara, cu inversunare, pana cand va simti ca a prins radacini puternice care nu pot fi distruse usor.
E primavara si daca aveti ocazia observati cum o plantuta scoate capul la lumina, observati-o cat de mica si bine conturata este si, in acelasi timp, cat e de fragila si cat de usor se poate dezradacina sau rupe. Udati-o zi de zi, asigurati-va ca are lumina, protejati-o si minunati-va de cat de frumos si repede creste. Imaginati-va ca e spiritul copilului vostru!
Comments